Tocmai ne-am întors din tabără, așa că oboseala este încă prezentă, dar și amintirile încă vii.
Când am pregătit plecarea, ne-am înarmat cu multă răbdare, bani de cafea, jucării (minge de volei, de fapt două, corzi, palete de badminton) și tone de biscuiți, napolitane, bomboane și ciocolată. Și, oricât ar părea de nemaiauzit, la mijlocul săptămânii a trebuit să mai cumpărăm o tură de bunătăți. Ne miram, la un moment dat, cum de n-au început să se rostogolească de la atâta mâncat. Căci și mesele de la Pensiunea Tudor au fost mai mult decât îndestulătoare, cu posibilitatea de suplimentare a porțiilor. Lucru ce s-a și întâmplat, fiindcă până și cei care nu sunt prietenoși cu mâncarea au lăsat farfuriile goale.
Pentru că s-au jucat într-una. Pentru că au alergat nonstop. Pentru că au avut activități care le-au solicitat toți mușchii corpului. Pentru că au respirat aer curat de munte. Pentru că s-au jucat în iarbă mustind de rouă dimineața și au luat la picior drumuri de munte. Fiecare moment de așteptare între activități nu a fost nicicum unul de plictis, căci natura crudă, în toată splendoarea ei, le-a oferit micuților nenumărate soluții de trăire intensă, de joacă cu folos.
Echipele le-a format teacher Alina pe următorul principiu: școlarii la un loc, piticii de patru ani împărțiți în două (altfel nimeni dintre cei de peste cinci ani nu ar fi vrut să fie parte dintr-o echipă de minioni și restul aleatoriu. Oricum, cei de la Tigers au uimit, fiecare printr-o calitate anumită: Vlad prin excelenta coordonare și prin ambiție, Rareș prin drăgălășenie, Petru prin cel mai ascuțit și enervant țipăt și Sara prin dârzenie.
Lăsând gluma la o parte, nu ne-am așteptat să avem o gașcă de copii așa de puternici și veseli. Iar legătura formată între ei și doamne este una care nu se va mai rupe niciodată. RIO is pure love!
