Mami, m-am plictisit! Eu ce fac acum?Te face să te simți aproape că ai eșuat ca părinte, așa-i? Cei mai mulți dintre noi se simt responsabili când aud replica asta de la copilul lor și vor să o „rezolve” imediat. Îi oferim imediat copilului un dispozitiv electronic sau îi propunem o activitate structurată. Ceea ce este, în ambele cazuri, contraproductiv. Copiii trebuie să dea nas în nas cu materialul brut din care este țesută viata: timp nestructurat.
Timpul nestructurat îi dă copilului ocazia să exploreze lumea din interiorul și din afara lui, creativitatea cu alte cuvinte. Așa învață să se implice, să-și imagineze, să inventeze și să creeze.
Timpul nestructurat îl provoacă pe copil să-și exploreze propriile pasiuni. Dacă-l ținem veșnic ocupat cu lecții sau cu activități structurate, nu va mai învăța să răspundă la chemările inimii. Nu se va mai opri să studieze gândăceii de pe trotuar (cum făcea Einstein cu orele), nu va mai construi un fort în curte sau face un monstru din lut. Nu va mai compune și nici nu va mai juca mima cu copiii din cartier.
Este, totodată, esențial ca cei mici să treacă prin experiența necesității de a decide pentru ei înșiși. Una dintre marile provocări ca adulți și chiar ca adolescenți este de a deprinde cum să ne folosim mai bine timpul.
Majoritatea copiilor se descurcă cu brio în situațiile în care trebuie să-și organizeze singuri timpul. Copiii sunt întotdeauna fericiți când se joacă ce și-au ales singuri. Și asta pentru că joaca este munca lor. Așa pricep ce să facă cu toate emoțiile și experiențele prin care trec.
Când nu găsesc ceva de făcut, asta se întâmplă pentru că:
- Sunt atât de obișnuiți cu distracția în fața ecranului, încât nu au exersat cum să se uite în interior,
- Timpul lor este mereu atât de bine organizat, că nici nu au auzit de timp liber,
- Au nevoie de atenție din partea părinților. Toți copiii trebuie să meargă la nava-mamă pentru realimentare în timpul zilei.
Din nefericire, societatea noastră crește generații întregi de copii care sunt dependenți de ecrane. Și asta pentru că electronicele (Ipad-uri, telefoane, computere, jocuri video) sunt proiectate să producă recompensa sub formă de dopamină secretată la nivelul creierului în timpul interacțiunii cu ele. Este atât de plăcut, că alte experiențe pălesc prin comparație.
Ce ne facem când copiii se plâng de plictiseală? În primul rând, lăsăm totul baltă și ne concentrăm asupra lor cinci minute. Dacă îi îmbrățișăm, sărutăm și vorbim cu ei, probabil că își vor lua partea de iubire de care au nevoie și-și vor vedea de-ale lor.
Dacă nu se retrag din brațe și noi trebuie să ne întoarcem la treabă, poate timpul petrecut cu noi a fost insuficient în ultima vreme. Trebuie să ne oferim să ne implicăm în joaca lor și să ne planificăm o ieșire.
