Creșă

Clic aici pentru supraveghere video

Clic aici pentru supraveghere video-rio2

Te-ai întors la serviciu și vrei ca, în lipsa ta, copilul tău să fie îngrijit așa cum ai face-o tu. De aceea, am creat pentru tine cel mai bun program de creșă pentru copiii între 1 și 2 ani.

Cu cât este mai mic, copilul se adaptează mai ușțor, pentru că încă nu-și dă foarte bine seama că se separă de mama lui. Cu alte cuvinte, anxietatea separării se manifestă mai puțin intens acum. În plus, îngrijirea și experiențele de care are parte acum, în primii ani de viață, au o puternică influență asupra modului în care vede lumea, relaționează cu ceilalți și-și găsesc echilibrul în viață.

Motive pentru care să te înscrii la RIO:

  • copilul se obișnuiește treptat și natural cu lipsa persoanei față de care și-a creat principala legătură de atașament (mama, tata, bunica, bona),
  • separarea se face fără efecte nocive asupra atașamentului format,
  • copilul se autoreglează emoțional,
  • copilul tău socializează cu copii de vârste apropiate,
  • învață regulile comportamentului de grup (de exemplu, împărțirea jucăriilor, jocul împreună cu alți copii),
  • își modelează comportamentul prin imitarea celorlați copii,
  • achiziționează cunoștințe specific vârstei,
  • este în grija unui educator specializat în munca cu copiii mici,
  • primești informații documentate științific și testate (despre despărțirea de copil, introducerea la creșă, metode pozitive de disciplinare).

PREZENTARE PROGRAM ENGLEZĂ 

Începând cu acest an școlar, Grădinița RIO vă propune parcurgerea unui sistem de predare bilingv la toate grupele, inclusiv cea de after-school. Pe lângă activitatea didactică ce respectă curriculum-ul național, în programul zilnic pentru toți cursanții noștri intră studiul limbii engleze.

Sistemul de predare bilingv le oferă copiilor avantajul de a învăța limba română și limba engleză, punând bazele succesului în sistemul educațional național, dar și în cel internațional.

Abordarea noastră educațională devine astel una holistică, bazată pe o abundență de resurse, activități și experiențe. Prin intermediul limbii străine, copiii vor avea ocazia să descopere realități din alte zone ale lumii care, mijlocite de mediul lingvistic, îi vor ajuta să ‘trăiască’ și în alte locuri, deși ei nu pleacă din spațiul sigur și colorat al grădiniței.