1 aprilie la grădiniță

Viața la grădinița RIO este întotdeauna plină de surprize pentru cei mici. Încercăm ca, în fiecare zi, să aducem ceva nou la clasă, pentru ca aventura cunoașterii să fie una memorabilă. Și, de ce să nu recunoaștem, ne place să vedem luminițe în ochi, să auzim țipete de bucurie și să entuziasmăm părinți.

Acesta este și principiul pe care ne-am bazat când am organizat, de 1 aprilie 2016, o zi altfel. Care a început așa >>>

Inceputulinceputul 2inceputul 4

Da, laptele a fost colorat fie pentru că teacher Alina a prins o sepie și i-a furat cerneala, fie pentru că doamna Nuți a muls o vacă mov (explicațiile folosite în fața copiilor uimiți). Toți și-au mâncat laptele, cu o excepție notabilă: Ema Dărmănescu. Prințesa a luat doar o gură mică și era convinsă că o să moară în chinuri groaznice. Și a și încercat să-i convingă pe ceilalți copii să nu se apropie de lucrarea diavolească. Fără succes însă.

Bine, bine, prima etapă a constat în sosirea la grădiniță, adică în schimbarea în pijamale:

pijamalepijamale 2pijamale 3pijamale 4pijamale 5

Apoi ne-am uitat la film și am mâncat popcorn. Vă imaginați, desigur, cum atracția maximă a fost mâncatul cu pumnul de popcorn. Fiecare copil a primit câte floricele au încăput într-un bol în care, în mod normal, primesc ciorbă, dar a încercat prin tot felul de mijloace (inclusiv furt) să prindă mai multă pradă.

După mâncat, ne-am pus și pe lucrat și am confecționat cele mai frumoase pahare din lume. Decorate cu dichis cu iepuri, pisici sau broscuțe. În pahare am pus vată și boabe de fasole. Urmează acum să vedem cum dau lăstarii. Mai ales că ne așteaptă și o excursie la Acacia Village unde vom planta în pământ adevărat. Da, ați înțeles corect, ne inițiem în ecologie.

Elevii (copiii de la grupa de after) le-au pregătit părinților suprize delicioase de biscuiți cu cremă de pastă de dinți. Le-au împachetat frumos și sperăm ca aparținătorii lor să fi primit la timp email-ul de avertizare. Dacă nu, nu-i bai, dar tot ne cerem scuze.

popcorn popcorn 1Tigers

Promitem solemn că vom repeta experiența cât mai curând și pe alte teme!

P.S. Mai multe poze veți primi de la Mona prin transfer. Enjoy!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *