Copilul nostru e pe lista celor buni sau a celor răi?

kindness

Părinții buni vor ca moștenitorii regatului să devină oameni cumsecade. Nu se gândește nimeni să crească o pacoste. Oricum, asta se poate întâmpla, fie că ne dorim sau nu. Dacă punem accentul pe anumite aspecte, în detrimentul altora, acelea le vor contura personalitatea copiilor noștri. De exemplu, mulți dintre noi suntem mai interesați de rezultatele și fericirea copiilor, și nu de grija pe acre aceștia o au față de ceilalți. contează, altfel spus, mai mult notele, nu implicarea în viața comunității.

Părinții trebuie să fie atenți la lucrurile pe care pun accent. Altfel spus, ne dorim ca cei mici să fie cumsecade, trebuie să le spunem că este important să fie buni, nu neapărat să fie numai fericiți.

Nu vă speriați, există o strânsă legătură între bunătate și fericire. Într-un studiu recent, publicat în Journal of Social Psychology, cercetătorii britanici au măsurat satisfacția vieții unui număr de 86 de participanți împărțiți în trei grupe. Cei din prima grupă au trebuit să facă zilnic un act de bunătate, vreme de 10 zile. Al doilea grup a trebuit să încerce ceva nou zilnic și cel de-al treilea grup nu a primit nicio instrucțiune. După trecerea celor zece zile, participanții la studiu au completat din nou sondajul referitor la satisfacția vieții. Evident, membrii primelor două grupe au înregistrat o creștere semnificativă a nivelului de fericire.

Bunătatea a fost un domeniu major de interes în filosofie și religie vreme de secole bune. Credincios sau nu, îți vom dovedi că a fi bun oferă nenumărate recompense.

Să luăm creierul, de exemplu. Creierul este un supercomputer pe care nu îl vom înțelege complet niciodată. Sunt elemente pe care unii oameni le studiază întreaga lor viață și, totuși, nu vom descifra prea curând totul.

Când oferim ceva, din bunătatea inimii, creierul reacționează într-o manieră pozitivă. Se secretă dopamină și creierul declanșează în tot organismul o stare de euforie.

Dacă nu te-am convins până acum, să ne uităm un pic la ce se întâmplă cu inima. Inima bate și ajută la circulația sângelui în tot corpul. Dacă analizăm bunătatea din punct de vedere fiziologic, aceasta accentuează sănătatea cardiovasculară. Exact, organismul reacționează la starea de bine menționată mai sus și, în fapt, se îmbunătățește ritmul cardiac, circulația și se reduce hipertensiunea. Se secretă oxid nitric care ajută la dilatarea căilor respiratorii care merg înspre plămâni și artere, facilitând astfel circulația nestingherită a sângelui. Inima pare să se mărească și să scadă presiunea arterială atunci când suntem cumsecade.

kindness-1

Ce putem face pentru a-i ajuta pe copii să știe să se poarte cu ceilalți? iată câteva sugestii:

  1. Tratează-ți copilul cu blândețe.

Dacă ai obiceiul să te porți cu copilul de parcă ar fi înregimentat într-un pluton de infanterie, așa va face și el cu ceilalți.

  1. Asigură-te că programele TV la care se uită îi arată personaje cumsecade.

Sunt nenumărate programe care îi învață pe copii să nu prețuiască politețea. Monitorizează ce este pe ecran, arată-le ce este greșit și schimbă canalul sau închide televizorul.

  1. Dă-i șansa să te vadă când își oferi ajutorul celorlalți.

Dacă se împiedică cineva, ajută-l să se ridice. Dacă cel mic nu e de față, povestește-i. trebuie să afle cât de bine te-ai simțit când ai ajutat pe cineva care a avut nevoie de asta.

Primele zile de grădiniță și anxietatea copiilor

copil

Prima zi la grădiniță este copleșitoare pentru copiii de orice vârstă. Fie că este pentru prima dată când sunt departe de părinți sau prima dată când se separă de aceștia pentru mai multă vreme, trebuie să ne așteptăm ca cei mici să fie anxioși, nervoși și nemulțumiți când încep grădinița. Și, în aceste condiții, este deosebit de important să avem câteva strategii eficiente la îndemână pentru ca prima zi la grădiniță să fie confortabilă și plăcută pentru toți cei implicați. iată câteva sugestii de folosit pentru a-i ajuta pe copii să se relaxeze:

  • asigurați-vă că îi cunoașteți pe toți cei implicați în educația copilului dumneavoastră: educatoare, profesor de engleză, de muzică, de dans, director educațional etc. Trebuie ca legătura emoțională pe care dumneavoastră v-o creați cu grădinița să fie una bazată pe încredere totală. Altfel, copilul vă va simți neîncrederea și se va teme;
  • planificați o adaptare graduală. Copilul poate merge la jumătate de program sau unul dintre membrii familiei poate alege să stea cu copilul câteva zile. Aceste soluții nu se pot întinde însă la nesfârșit, căci cadrul didactic trebuie să aibă ocazia să se împrietenească cu cel mic;
  • cereți sfatul managerului grădiniței și al educatoarei copilului în privința celei mai bune adaptări. Dacă doriți feedback în timp real, faceți schimb de numere de telefon cu educatoarea și rugați-o să vă trimită din când în când poze pe whatsup;
  • stabiliți o rutină de despărțire: chiar dacă cel mic pare a fi în regulă cu plecarea dumneavoastră, este mereu o idee bună să le spuneți la revedere cum se cuvine. Așa preveniți ca cel mic să se întristeze mai târziu în timpul zilei când își va da seama că ați plecat. Pupați-l, îmbrățișați-l, spuneți pa, pa, pentru a scădea gradul de anxietate în prima zi de grădiniță și în cursul anului școlar;
  • dați-i celui mic obiecte de confort: o poză cu familia, o jucărie preferată (de mărime ceva mai mare, să nu se piardă la grădiniță și să trebuiască să răsturnați o instituție întreagă pentru un Mickey cât o unghie :).

Tabăra de cercetași

Tocmai ne-am întors din tabără, așa că oboseala este încă prezentă, dar și amintirile încă vii.

Când am pregătit plecarea, ne-am înarmat cu multă răbdare, bani de cafea, jucării (minge de volei, de fapt două, corzi, palete de badminton) și tone de biscuiți, napolitane, bomboane și ciocolată. Și, oricât ar părea de nemaiauzit, la mijlocul săptămânii a trebuit să mai cumpărăm o tură de bunătăți. Ne miram, la un moment dat, cum de n-au început să se rostogolească de la atâta mâncat. Căci și mesele de la Pensiunea Tudor au fost mai mult decât îndestulătoare, cu posibilitatea de suplimentare a porțiilor. Lucru ce s-a și întâmplat, fiindcă până și cei care nu sunt prietenoși cu mâncarea au lăsat farfuriile goale.

Pentru că s-au jucat într-una. Pentru că au alergat nonstop. Pentru că au avut activități care le-au solicitat toți mușchii corpului. Pentru că au respirat aer curat de munte. Pentru că s-au jucat în iarbă mustind de rouă dimineața și au luat la picior drumuri de munte. Fiecare moment de așteptare între activități nu a fost nicicum unul de plictis, căci natura crudă, în toată splendoarea ei, le-a oferit micuților nenumărate soluții de trăire intensă, de joacă cu folos.

Echipele le-a format teacher Alina pe următorul principiu: școlarii la un loc, piticii de patru ani împărțiți în două (altfel nimeni dintre cei de peste cinci ani nu ar fi vrut să fie parte dintr-o echipă de minioni :) și restul aleatoriu. Oricum, cei de la Tigers au uimit, fiecare printr-o calitate anumită: Vlad prin excelenta coordonare și prin ambiție, Rareș prin drăgălășenie, Petru prin cel mai ascuțit și enervant țipăt și Sara prin dârzenie.

Lăsând gluma la o parte, nu ne-am așteptat să avem o gașcă de copii așa de puternici și veseli. Iar legătura formată între ei și doamne este una care nu se va mai rupe niciodată. RIO is pure love!

1

 

2 3

1 aprilie la grădiniță

Viața la grădinița RIO este întotdeauna plină de surprize pentru cei mici. Încercăm ca, în fiecare zi, să aducem ceva nou la clasă, pentru ca aventura cunoașterii să fie una memorabilă. Și, de ce să nu recunoaștem, ne place să vedem luminițe în ochi, să auzim țipete de bucurie și să entuziasmăm părinți.

Acesta este și principiul pe care ne-am bazat când am organizat, de 1 aprilie 2016, o zi altfel. Care a început așa >>>

Inceputulinceputul 2inceputul 4

Da, laptele a fost colorat fie pentru că teacher Alina a prins o sepie și i-a furat cerneala, fie pentru că doamna Nuți a muls o vacă mov (explicațiile folosite în fața copiilor uimiți). Toți și-au mâncat laptele, cu o excepție notabilă: Ema Dărmănescu. Prințesa a luat doar o gură mică și era convinsă că o să moară în chinuri groaznice. Și a și încercat să-i convingă pe ceilalți copii să nu se apropie de lucrarea diavolească. Fără succes însă.

Bine, bine, prima etapă a constat în sosirea la grădiniță, adică în schimbarea în pijamale:

pijamalepijamale 2pijamale 3pijamale 4pijamale 5

Apoi ne-am uitat la film și am mâncat popcorn. Vă imaginați, desigur, cum atracția maximă a fost mâncatul cu pumnul de popcorn. Fiecare copil a primit câte floricele au încăput într-un bol în care, în mod normal, primesc ciorbă, dar a încercat prin tot felul de mijloace (inclusiv furt) să prindă mai multă pradă.

După mâncat, ne-am pus și pe lucrat și am confecționat cele mai frumoase pahare din lume. Decorate cu dichis cu iepuri, pisici sau broscuțe. În pahare am pus vată și boabe de fasole. Urmează acum să vedem cum dau lăstarii. Mai ales că ne așteaptă și o excursie la Acacia Village unde vom planta în pământ adevărat. Da, ați înțeles corect, ne inițiem în ecologie.

Elevii (copiii de la grupa de after) le-au pregătit părinților suprize delicioase de biscuiți cu cremă de pastă de dinți. Le-au împachetat frumos și sperăm ca aparținătorii lor să fi primit la timp email-ul de avertizare. Dacă nu, nu-i bai, dar tot ne cerem scuze.

popcorn popcorn 1Tigers

Promitem solemn că vom repeta experiența cât mai curând și pe alte teme!

P.S. Mai multe poze veți primi de la Mona prin transfer. Enjoy!

Câtă vreme îi voi fi de ajuns?!

A fost o zi oribilă – am pornit cu stângul de la bun început, febră mare, crize de isterie în sala de așteptare la doctor sub privirile înciudate ale celorlalte mame… Și știți deja ce se întâmplă mai departe în astfel de zile care par a nu se mai sfârși.

Dar apoi mi-am amintit ceva.

Mi-am amintit cum fetiței mele de 2 anișori i s-au aprins ochișorii când am venit să o iau deunăzi la serbarea de la grădiniță. Educatoarea organizase o scurtă întâlnire de Ziua Mamei, iar Irenei mele nu-i venea să creadă că sunt chiar acolo cu ea.

M-a luat de mână și m-a dus la scăunelul pe care stă de obicei. Apoi mi-a arătat în dulăpior cartea ei favorită. Până și educatoarea a fost uimită, căci nu o auzise niciodată până atunci vorbind atât de tare. Micuța timidă cu voce ușoară de la grădiniță se transformase în copilul gălăgios și asertiv de acasă.

Am citit cărți, am făcut o felicitare și ne-am jucat cu dinozaurii. M-am simțit de parcă eram amândouă în propria noastră bulă, izolate de lume. Chiar și după sute de sărutări i-a fost greu să-mi dea drumul la mână.

Dar mă voi întoarce. Am promis…

Ce moment frumos!

Ce moment frumos este în fiecare după-amiază când o iau acasă.

Și apoi mi-am amintit străfulgerarea de durere pe care o resimt odată cu fiecare moment frumos.

Tristețea legată de lipsa de durabilitate a momentului.

Cât va mai dura până nu-mi va mai zâmbi atât de larg seara, la reîntâlnire?

Cât timp îmi va mai da cele mai dulci îmbrățișări atunci când mă identifică într-o mare de oameni?

Până când o îmbrățișare de-ale mele va face orice durere suportabilă?

Când nu va mai vrea oare să adoarmă cu mâna mea pe burtica ei?

fetita

Câtă vreme îi voi fi de ajuns?

Mai ieri abia se născuse.

Acum are opinii, afinități, simțul umorului și multă dragoste de oferit.

Mâine va fi o adolescentă care va voi să vină singură acasă. Va crede că nu o înțeleg, că sunt dintr-o altă generație, că nu sunt la fel de haioasă ca prietenele ei și că nu pot îndrepta lumea cu iubirea mea.

Deja o văd crescând atât de repede și mi se rupe sufletul când știu că aceasta este evoluția naturală a relației mamă-fiică. Știu că vom învăța multe una despre cealaltă și vom găsi modalități prin care să ne apropiem. Numai că nu știu dacă va fi ca acum când, în toate zilele, suntem totul una pentru cealaltă.

Lăsați copilul să se plictisească!

Mami, m-am plictisit! Eu ce fac acum?Te face să te simți aproape că ai eșuat ca părinte, așa-i? Cei mai mulți dintre noi se simt responsabili când aud replica asta de la copilul lor și vor să o „rezolve” imediat. Îi oferim imediat copilului un dispozitiv electronic sau îi propunem o activitate structurată. Ceea ce este, în ambele cazuri, contraproductiv. Copiii trebuie să dea nas în nas cu materialul brut din care este țesută viata: timp nestructurat.

Timpul nestructurat îi dă copilului ocazia să exploreze lumea din interiorul și din afara lui, creativitatea cu alte cuvinte. Așa învață să se implice, să-și imagineze, să inventeze și să creeze.

joaca

Timpul nestructurat îl provoacă pe copil să-și exploreze propriile pasiuni. Dacă-l ținem veșnic ocupat cu lecții sau cu activități structurate, nu va mai învăța să răspundă la chemările inimii. Nu se va mai opri să studieze gândăceii de pe trotuar (cum făcea Einstein cu orele), nu va mai construi un fort în curte sau face un monstru din lut. Nu va mai compune și nici nu va mai juca mima cu copiii din cartier.

Este, totodată, esențial ca cei mici să treacă prin experiența necesității de a decide pentru ei înșiși. Una dintre marile provocări ca adulți și chiar ca adolescenți este de a deprinde cum să ne folosim mai bine timpul.

Majoritatea copiilor se descurcă cu brio în situațiile în care trebuie să-și organizeze singuri timpul. Copiii sunt întotdeauna fericiți când se joacă ce și-au ales singuri. Și asta pentru că joaca este munca lor. Așa pricep ce să facă cu toate emoțiile și experiențele prin care trec.

Când nu găsesc ceva de făcut, asta se întâmplă pentru că:

  1. Sunt atât de obișnuiți cu distracția în fața ecranului, încât nu au exersat cum să se uite în interior,
  2. Timpul lor este mereu atât de bine organizat, că nici nu au auzit de timp liber,
  3. Au nevoie de atenție din partea părinților. Toți copiii trebuie să meargă la nava-mamă pentru realimentare în timpul zilei.

Din nefericire, societatea noastră crește generații întregi de copii care sunt dependenți de ecrane. Și asta pentru că electronicele (Ipad-uri, telefoane, computere, jocuri video) sunt proiectate să producă recompensa sub formă de dopamină secretată la nivelul creierului în timpul interacțiunii cu ele. Este atât de plăcut, că alte experiențe pălesc prin comparație.

Ce ne facem când copiii se plâng de plictiseală? În primul rând, lăsăm totul baltă și ne concentrăm asupra lor cinci minute. Dacă îi îmbrățișăm, sărutăm și vorbim cu ei, probabil că își vor lua partea de iubire de care au nevoie și-și vor vedea de-ale lor.

Dacă nu se retrag din brațe și noi trebuie să ne întoarcem la treabă, poate timpul petrecut cu noi a fost insuficient în ultima vreme. Trebuie să ne oferim să ne implicăm în joaca lor și să ne planificăm o ieșire.

De ce (nu) trebuie copiii să aibă teme

 

Beneficiile temelor pentru acasă au fost dezbătute de părinți și cadre didactice deopotrivă vreme de mulți ani. Simplul termen de teme evocă multe conotații negative, fiindcă, pare-se, mulți cred că fac mai mult rău decât bine stresând pe toată lumea (elevi, părinți și profesori). Există însă și persoane care cred că temele aduc cu ele avantaje, căci îi încurajează pe copii să gândească independent în afara clasei.

Beneficii

Primul beneficiu al temelor ar fi acela că le permite elevilor și profesorilor să colaboreze mai îndeaproape. Pot discuta despre subiectele abordate și despre eventualele probleme întâmpinate înainte sau după ore.

Al doilea beneficiu ar fi acela că familiile înseși pot deveni mai apropiate, fiindcă școlarii își roagă părinții și frații să le dea o mână de ajutor. Părinții vor fi astfel implicați în parcursul educațional al propriilor copii.

În al treilea rând, terminarea temelor îi pregătește pe copii pentru examenele importante. Dacă iau o notă mică la o temă, este cu siguranță important să se descurce mai bine la următoarele. Temele le dau elevilor ocazia să exerseze succesul școlar.

În același timp, temele sunt un bun mod de a încuraja consolidarea responsabilității. Numai că pare oarecum nedrept ca, după multe ore de studiu, să mai fie nevoie de alte încă câteva de lucru suplimentar.

sad-544730_1920

Riscul potențial

Primul motiv pentru care copiii nu ar trebui să primească teme este acela că trebuie să se relaxeze și să-și elibereze mintea. Presiunea de a trebui să termine temele în fiecare zi este opresivă pentru cei mai mulți dintre copii și nu este de mirare că se opun, uneori cu înverșunare, spre disperarea părinților.

În al doilea rând, temele reduc timpul pe care copiii l-ar putea petrece cu familia. Familia este deosebit de importantă pentru un copil și multe probleme ar putea fi evitate doar prin mai multă coeziune familială.

În al treilea rând, temele pot duce la declanșarea conflictelor între părinți și copiii care nu vor să termine sarcini ce lor li se par copleșitoare.

Prea multă muncă îi face pe unii copii să copieze de la unul la altul, doar pentru a termina. Vor ajunge să fie recompensați pentru că au trișat, ceea ce nu este în avantajul nimănui.

În cele din urmă, multe cadre didactice nu au timp să noteze adecvat lucrările, căci sunt prea ocupate cu planificările didactice și consultarea resurselor de predare doar pentru a manageria lecțiile corespunzător. Așa că, până când copiii își primesc lucrările înapoi, au trecut deja la alt capitol.

Viața de familie și cea socială sunt foarte importante. Este nevoie de echilibrarea tuturor palierelor. Mulți adulți se enervează când munca de la birou le invadează și viața personală. Atunci și copiii ar trebui să fie tratați cu același respect. La școală învățăm și stăm acolo jumătate de zi. După școală ne ocupăm de hobby-uri. Voi ce credeți?

Copilul tău și televizorul

Aside

children-403582_1920

Dacă vrei un copil care poate sta singur cu orele (ceea ce-ți lasă ție, ca părinte, multe pauze și-ți poate atrage invidia prietenilor cu copii); dacă vrei ca cele mai bune șanse la atingerea potențialului educațional să-i aparțină copilului tău, dacă îți dorești ac acesta să fie capabil să asculte și să rețină ceea ce învață și să stea mai puțin la teme, când studiază pentru teste etc.; atunci nu aprinde televizorul în primii 2-3 ani de viață. Este mai simplu decât îți imaginezi. Dar, odată ce apeși pe telecomandă, lucrurile se complică.

Cât ar trebui să petreacă în fața televizorului un copil? Ești gata să primești un răspuns? NICIO CLIPĂ.

Evident, ecranele sunt niște bone minunate. Dacă ai un bebe nou în familie sau dacă vrei să ai parte de timp separat cu fiecare dintre copii sau doar să-ți ușurezi un lung drum cu mașina, poți risca cu un ecran. Dacă însă folosești televizorul ca pe o activitate de rutină pentru a termina ce ți-ai propus să faci, îi antrenezi, în fapt, creierul copilului, astfel încât, peste o vreme, nu se va mai putea distra deloc de unul singur.

Mult mai bine este să găsești o creșă/grădiniță sau un atelier care să-l țină ocupat câteva ore pe zi. Să riști dezvoltarea creierului propriului copil este un preț prea mare pentru a-l ține ocupat.

Academia Americană de Pediatrie este un pic mai generoasă. Interzice timpul în fața televizorului pentru copiii sub 2 ani, iar celor mai mari le recomandă maxim 2 ore de program televizat de calitate.

De ce este televizorul o problemă?

  • televizorul schimbă dezvoltarea creierului,
  • televizorul sabotează cititul și îi împiedică să devină elevi buni,
  • televizorul ocupă spațiul și timpul ce ar trebui alocate cunoașterii altor persoane, jocului cu cuburi, coloratului, alergatului etc.
  • televizorul dă dependență și devine un obicei setat pe viață.

Poate crezi că atitudinea aceasta este una extremă. Privește totul dintr-o altă perspectivă însă. Ți-ai lăsa copilul să se implice într-o oricare altă activitate cu impact probabil negativ asupra creierului sau/și a corpului?

Televizorul și jocurile video stimulează creierul copilului spre o dezvoltare diferită și multe dintre schimbări par a avea de-a face cu scurcircuitarea atenției, reducerea controlului și accentuarea stării de agresiune. Există din ce în ce mai multe dovezi care susțin faptul că, atunci când copiii stau mult la televizor, dezvolta simptome de ADD și ADHD.

Creierul copilului este construit să se dezvolte optim prin interacțiune cu lumea fizică și cu povești spuse pline de imaginație, iară nu prin privitul pasiv într-un ecran care pune pe pauză orice zvâcnire de imaginație.

Copiii preșcolari sunt bănuiți pe nedrept de lipsă de ocupație. Ei trebuie să crească, să se joace cu prieteni reali și imaginari, să facă lego, să picteze, să gătească cu părinții, să urce munții, să se dea cu bița etc. Aceste activități ajută creierul să devină cel mai bun computer de pe piață în soluționarea de probleme.

 

 

 

 

De ce au copiii nevoie de reguli

Fie că este vorba despre un puști de doi ani care își trântește intenționat farfuria de ciorbă pe podea sau despre unul ceva mai mare care se tot tânguiește să i se mai citească și a zecea poveste înainte de culcare, se pare că cei mici contestă mereu limitele pe care le impunem. Nu deci de mirare că atât de mulți părinți sunt descurajați în ceea ce privește stabilirea și impunerea limitelor, chiar dacă efortul va fi răsplătit.

Structura și regulile nu numai că ne ușurează meseria de părinte, ci ele sunt esențiale. A încerca să creștem un copil responsabil și cooperant fără limite adecvate vârstei lui este ca și cum am vrea să creștem un pește în afara acvariului.

Și nu, regulile nu distrug spiritul liber al copilului, căci ele îi sunt acestuia necesare pentru a înflori:

Regulile îi pregătesc pe copii pentru lumea reală. Limitele furnizează un cadru pe care copilul îl poate înțelege. Acesta știe ce se așteaptă de la el și ce se va întâmpla dacă nu se supune. Având așteptări în sânul familiei, cum ar fi aceea că nu ne mușcăm între noi sau că jucăriile trebuie strânse înainte de somn și apoi repetarea consecințelor posibile vor ajuta copilul să se adapteze mai repede la situațiile noi.

Regulile îi învață pe copii să socializeze. Unele reguli sunt doar maniere – să spui te rog după ce faci o cerere, îmi cer scuze înainte de a întrerupe pe cineva etc. Dacă faceți o politică să folosească cuvinte politicoase acasă, copilul nu numai că va deveni o persoană în preajma căreia este o plăcere să te afli, dar va învăța și cum să obțină ceea ce vrea.

Regulile îl fac pe copil să se simtă competent. Limitele clare tind să reducă luptele dintre părinți și copii, căci aceștia din urmă nu au nevoia constantă de a testa pentru a descoperi unde se găsesc granițele. Ceea ce nu înseamnă că cei mici nu vă vor testa. Doar înseamnă că, după a mia încercare, își dau seama că nu vor ajunge niciunde. Cel mic va înțelege ce vrei, dacă regulile sunt stabilite într-un mod pozitiv (Poți mânca doar în bucătărie sau în sufragerie). Similar, reîntărirea comportamentului dezirabil îl va încuraja să coopereze (Mulțumesc că mă asculți atunci când îmi vorbești).

 Regulile îl liniștesc pe copil. Indiferent cât de tare vă dau impresia că vor să dețină controlul, prea multă putere îi sperie pe copii. Știu intuitiv că au nevoie de un adult care să fie șeful și contează pe părinții lor să le ghideze comportamentul.

Când preșcolarul iese repetat din camera lui la ora de somn, are nevoie de adult să ia decizia categorică, și nu de avertismente spuse cu jumătate de gură care nu au nicio greutate. Este mai bine să îl ducem înapoi în cameră repetând calm limita (Trebuie să stai în camera ta după ce te învelesc) și consecința (Dacă mai ieși o singură dată, mâine va trebui să mergi la culcare mai devreme).

Bolile copilului: O etapă necesară a creșterii

Unii puști par a-și petrece o bună parte a copilăriei fiind bolnavi. Imediat ce termină cu o otită, încep cu enterocolita ca apoi să treacă la viroză respiratorie și iar la otită. Iar părinții merg atât de des la pediatru că mai bine ar fi să-și rezerve locul de parcare în fața cabinetului.

Așadar, de ce unii copii sunt mai bolnăvicioși decât alții?

Pentru a răspunde la acea întrebare, părinții trebuie să înțeleagă faptul că, în perioada preșcolară, toții copiii fac, în medie, cam între 6 și 8 răceli pe an. Există peste 200 de virusuri individuale responsabile pentru aceste boli, iar sistemul imunitar imatur al copilului este foarte vulnerabil în fața lor. O serie de anticorpi trec de la mamă la copil în timpul sarcinii, dar aceștia dispar treptat în primele 6-12 luni de viață. Așa că, din punctul de vedere al sistemului imunitar, copilul este neapărat în fața germenilor cu care se întâlnește. Mai mult, nici nu poate avea grijă de el însuși. Nu își poate șterge nasul și nici nu își poate aminti să se spele pe mâini. Abia pe la vârsta de cinci ani imunitatea lui este suficient de independentă și solidă să învețe să-și folosească armele contra germenilor, iar copilul deprinde folosirea unei batiste.

Data viitoare când mergeți la cabinetul medicului, uitați-vă în sala de așteptare și observați cum media de vârstă a copiilor este 9 luni – 5 ani.

Unii copii fac infecții repetate pentru că se confruntă cu factori adiționali de risc. Cel mai cunoscut dintre acestea este fumul de țigară, substanță toxică ce ar putea fi considerată inamicul public numărul unu în cazul copiilor. Copiii ce inhalează fum de țigară sunt mai predispuși să fac otite, sinuzite și pneumonii.

Creșele și grădinițele sunt, uneori, un focar de infecție, deoarece germenii se împrăștie extrem de rapid în aceste medii. știm cu toții că germenii circulă prin aer după ce bolnavul tușește, strănută sau chiar respiră. Puțini copii mici duc mâna la gură când tușesc și, dacă fac asta, nu se și spală pe mâini. Totul, inclusiv jucăriile atinse de acel copil, devine contaminat.

O altă problemă cu care ne confruntă acum iarna este aceea că infecțiile sunt des întâlnite în această perioadă a anului. Se estimează că unii copii au infecții respiratorii la fiecare două săptămâni iarna! De ce? Poate pentru că petrec mai mult timp înăuntru, în contact direct unii cu ceilalți, decât afară. Iar virușii înfloresc între octombrie și martie.

Expunerea indirectă din cauza fraților mai mari la școală crește și ea numărul infecțiilor. Prin urmare, infecțiile sunt mai frecvente în rândul celor cu frați sau surori mai mari.

Există însă lumină la capătul tunelului: acum credeți că cel mic nu va dormi niciodată toată noaptea sau nu va învăța în veci să folosească olița, că și devine sănătos și puternic și face mai puține infecții, pentru că sistemul lui imunitar dobândește abilitatea de a lupta cu infecțiile.

Sursă: kidsgrowth.com